În cadrul Săptămânii Verzi, elevii au desfășurat o serie de activități dedicate protejării naturii și înțelegerii rolului pe care fiecare dintre noi îl are în menținerea unui mediu curat și sănătos.
Am purtat discuții despre importanța copacilor pentru viața planetei și am învățat cum putem analiza vârsta acestora, descoperind poveștile ascunse în inelele trunchiurilor. Inspirați de frumusețea naturii, copiii au realizat minunate peisaje de toamnă, folosind culori tempera pentru a reda farmecul frunzelor ruginii.
În cadrul unui atelier de creație, elevii au confecționat rame foto din materiale naturale, dând dovadă de creativitate și grijă față de mediu. Activitățile au continuat cu o scenetă veselă, în care Vântul, Floarea și Copacul din grădină au prins viață, transmițând mesaje despre prietenie și respectul față de natură.
Miercuri am desfășurat o acțiune practică de igienizare și curățenie a curții școlii, prin care toți au contribuit la înfrumusețarea spațiului în care învață și se joacă.
O săptămână plină de învățare, responsabilitate și bucuria de a fi aproape de natură!
Învățătoarea Carmen Pop

