Excursie în Ardeal

Săptămâna trecută am pornit la drum în excursie, cu gândul încă la școală și la învățătură, dar ne-am întors cu gându la verdele primăvăratic, vântul răcoros de munte, pădurea pe iarba căreia se așterneau grupuri de flori, mirosul de lemn proaspăt, cântul păsărilor și lumina soarelui ce ne-a fost alături pretutindeni.

Am parcurs un drum lung și obositor cu autocarul, dar în momentul în care am ajuns în micuța cabană de lemn care ne-a găzduit, ne-am simțit deja pregătiți de a explora împrejurimile. Am parcurs primul nostru traseu, privind cum cerul părea mai dens și solul părea din ce în ce mai departe. Ne-am înălțat până ce am ajuns la stânca Kossuth, unde vântul ne-a suflat prin păr și ne-a oferit sentimentul de libertate și glorie.

Următoarea zi am savurat un kürtos kalacs în timp ce priveam peștii ce se roteau în apele lacului Sf. Ana și am parcurs traseul din rezervația Mohos, unde am aflat despre diversele plante ce existau acolo, înconjurate de ochiuri de apă. Am vizitat și splendida bazilica Șumuleu-Ciuc, un lăcaș  liniștit și primitor.

Probabil cea mai mare realizare a noastră a fost faptul că am urcat la o deosebită altitudine, ajungând la antenele munților din Harghita. Am depus un efort imens, dar a meritat pentru deosebitul peisaj ce ne a încântat privirile și care îmi e dificil să îl descriu. Am coborât împăcați sufletește pe o cărare de brândușe.

La întoarcere am mai trecut prin faimosul oraș Sighișoara, unde am băut o cafeluță și ne-am tras răsuflarea.

Locurile și atmosfera îmi vor rămâne veșnic în suflet, la fel cum sunt destul de sigurăcă a rămas și în al colegilor mei. O experiența palpitantă, o bucurie a naturii.

 

Alexia FAUR
Clasa a XI-a A